ARTICOLE ŞI ATITUDINE

De ce costa proiectele atat de mult ?

„Doamne, 1000 de EURO mai mult!”

Aceasta este reactia nemarturisita intotdeauna a celor care calca pragul unui birou de proiectare serios. Proiectul este scump, costa mult peste asteptari. De ce?

Vreti sa construiti o locuinta relativ mica, de 150 mp desfasurati:

Sunteti dispus sa cheltuiti 1000 de EURO in plus pentru a face economii de 10.000 de EURO?

1. Economii pentru constructie:

Cum aduce proiectul economii?

Haideti sa analizam intai cateva costuri ale materialelor si manoperei:

Zidarie de caramida (pret / metru cub)
Caramizi+mortar	2.400.000
Manopera	500.000
Costuri suplimentare cu manopera 30%	150.000
Transporturi 5%	120.000
TOTAL	3.170.000
Profit constructor 10%	317.000
TVA	662.530
TOTAL CU TVA	3.832.530
Armaturi (pret / kg)
Armatura	21000
Manopera	9000
Costuri suplimentare cu manopera 30%	3000
Transporturi 5%	1050
TOTAL	34550
Profit constructor 10%	3455
TVA	6564
TOTAL CU TVA	44569
Betoane (Pret / metru cub)
Beton	2350000
Manopera	800000
Costuri suplimentare cu manopera 30%	240000
Cofraje	117500
Transporturi 5%	117500
TOTAL	3625000
Profit constructor 10%	362500
TVA	75762.5
TOTAL CU TVA	4745125

Cum apar economiile:

Configurarea constructiei:

Un plan de arhitectura limpede, usor de citit, cu legaturi functionale corecte inseamna adesea mai putine ziduri, mai putini stalpi, mai putine grinzi, suprafete de tencuit mai mici, suprafete de vopsit, lacuit, raschetat, montat, etc mai putine:

Exemplul 1

2 Grinzi mai putin pentru o locuinta inseamna 2x 0.25 x 0,35 x 10 m= 1,75 mc

Consumul de otel pentru un metru cub, la o armare de 100kg / mc este de 175 kg, ceea ce reprezinta:

- Beton 8.303.968

- Armatura 7.799.575

- Tencuieli fete grinzi 5.385.600

- Zugraveli fete grinzi 2.217.600

- Total: 23.706.743 lei (aproximativ 650 euro)

Exemplul 2

Mansardarea etajului in locul realizarii unui nivel complet:

- 11.5 mc zidarie 44.074.095

- 1.15 mc betoane din scurtarea stalpilor: 5.456.893

- 115 kg armatura 5.125.435

- 34.5 mp tencuieli pereti interior: 10.386.915

- 34.5 tencuieli pereti exterior, inclusiv termosistemul compus din polistiren expandat: 31.878.000

- zugraveli pereti:

- Total: 83.101.325 lei (aproximativ 2.655 euro)

Exemplul 3

Simplitatea planurilor de arhitectura (1): diferenta dintre un partiu corect rezolvat si unul incalcit, insuficient studiat poate insemna pana la 20% consumuri mai mari la elementele de zidarie si 30% la tencuieli si vopsitorii, ceea ce s-ar traduce in bani, astfel:

- 15 mc zidarii

- 1,5 mc betoane

- 150 kg armatura

- 30 mp tencuieli si vopsitorii

Prin extrapolare cu exemplul de mai sus, reiese din calcul o suma de 2600 EURO

Exemplul 4

Simplitatea planurilor de arhitectura (2): un partiu de arhitectura corect rezolvat reduce la minim spatiile de trecere, circulatii, etc si maximizeaza spatiile locuibile:

10 mp in plus de holuri inseamna:

- 1,5 mc zidarie 5.748.795

- 1,5 mc beton 3.558.843

- 150 kg armaturi 6.685.350

- 10 mp sapa 237.256

- 10 mp pardoseli 3.500.000

- 20 mp tencuieli si vopsitorii 6.336.000

TOTAL 26.066.244, aproximativ 715 EURO

Exemplul 5

Calcul structural corect:

Dimensionarea corecta a armaturii din elementele de beton armat poate aduce economii, astfel:

Daca vom considera un coeficient de armare de 100 de kg/mc beton ca fiind unul optim, in realitate elementele din beton sunt armate cu cantitati de armatura care ajung pana la 140 kg/mc

Daca la o locuinta de aproximativ 150 mp se consuma 70 mc beton, o diferenta in plus de 40 kg/mc inseamna 124.793.200 lei, adica aproximativ 3.400 EURO

Adunand toate valorile de mai sus ajungem la suma totala de 10.020 EURO.

In plus, putem enumera urmatoarele avantaje ale unui proiect bine facut.

Dispar costurile neasteptate

Proiectul contine lista tuturor materialelor necesare executiei:

- Constructorul nu mai poate solicita sume in plus fata de contract deoarece acestea nu pot fi justificate, neputand pretexta aparitia unor consumuri in plus fata de proiect.

- Proiectele „dupa ureche”, in momentul in care sunt puse in opera isi dezvaluie lipsurile arhitecturale. Acesta este momentul in care 90% dintre cei care construiesc intervin pe santier si maresc sau micsoreaza camere, muta sau schimba ferestre, usi, etc. Un proiect corect studiat si cunoscut de catre clientul sau elimina acest risc, deoarec e acesta pe santier nu observa discrepante intre ceea ce isi doreste si ceea ce se construieste. Un proiect bun atunci cand se executa este perceput de proprietar ca materializarea dorintelor sale si nu ca un model a cum nu trebuia construit. Costurile privind modificarea proiectului in santier nici nu pot fi cuantificate deoarece totul tinde sa coste mai mult, executia dureaza mai mult, iar aproape orice detaliu modificat induce probleme intr-o etapa ulterioara.

Creste calitatea executiei

- Proiectul bine facut are detaliile necesare constructorului. Acesta nu trebuie sa rezolve detalii care nu sunt cuprinse in proiect, nu trebuie sa inventeze solutii la fata locului si, mai ales stie intotdeauna ce are de facut.

- Proiectul bine facut prevede tehnologii fie cunoscute, fie corect detaliate.

- Proiectul bine facut permite constructorului sa prevada toate fazele de executie si sa intocmeasca un grafic al lucrarilor.

Contractul de executie este mai avantajos si mai usor de incheiat

- Constructorul poate fi controlat.

- Preturile se pot negocia pentru fiecare articol si manopera in parte.

- Ofertele alternative pot fi luate nu numai pentru contractul global, dar si pentru lucrari partiale.

Cheltuieli de intretinere, exploatare si reparatii mai mici.

- Economii cu energia:

Un proiect bun prevede un sistem unitar de izolatii termice si hidroizolatii. Mai mult, acesta are o orientare corecta a spatiilor interioare in ceea ce priveste isnorirea sau umbrirea.

Economiile de intretinere legate de costul energiei consumate sunt considerabile, o casa prost izolata termic avand cheltuielile cu pana 100% mai mari.

- Economii privind reparatiile de intretinere si reparatiile capitale:

O casa bine proiectata nu are igrasie sau infiltratii.

Nu are finisaje care in timp se distrug datorita proastei scurgeri a apelor pluviale.

La o casa bine proiectata tasarile terenului sunt cunoscute si nu induc fisuri in pereti, finisaje, etc care sa encesite reparatii sau, si mai rau, consolidari ulterioare.

Fata de cele de mai sus, nu am mentionat principalul avantaj al comenzii unui proiect: Aspectul casei.

Degeaba plantam iedera care sa se catere pe pereti. Degeaba amenajam gradina cu flori si arbusti ornamentali. Degeaba montam parasolare, umbrele, si placam toata casa in marmura sau granit. O casa urata in proiect ramane o casa urata. Lipsa de proportii cu greu poate fi compensata de orice alt artificiu. Aspectul placut nu sta in finisajele scumpe ci in echilibrul compozitiei. Va sfatuiesc sa faceti o plimbare prin cartierele vechi ale Bucurestiului: Nu toate casele sunt extraordinar de frumoase, dar nici una nu este suparatoare. Desi extrem de diferete, casele din Cartierul Primaverii, pe loturile extrem de mici pe care au fost facute aduc fiecare in parte cate un crampei de poveste dintr-o alta lume, cu lucruri frumoase, cu locuinte de calitate. Nu ii invidiem pe unii dintre cei care au stat sau mai stau acolo pentru ca au avut vreo functie in aparatele politice si de stat ale epocii comuniste. Ii invidiem pentru frumusetea caselor in care au reusit sa locuiasca. Cand au fost construite acele vile ele nu rivalizau cu palatele inaltei aristocratii de pe Bulevardul Kisseleff sau de aiurea din Bucuresti. Dar un anumit simt al masurii, o scara unanim acceptata a valorilor a permis construirea acestui cartier. Iar toate acestea, aproape ca nu se mai pot cumpara cu bani, nu-i asa?

Articol de

Octavian Ungureanu,

Arhitect

Trilitica s.r.l.

www.proiectare.net

! Aceste articole pot fi reproduse de orice perosana intersata, numai fara modificari, cu mentionarea numelui autorului sau si a adresei web a acestui site, www.proiectare.net

LASATI UN MESAJ IN CARTEA DE OASPETI

Cititi si Secretul caselor ieftine

din pagina www.proiectare.net/teorie.html

Reducerile se calculeaza fata de preturile de catalog ale KONRAD.

Pentru orice proiect Trilitica, veti primi, suplimentar

Reducere 20%

pentru tamplariile din profile pvc cu geam termopan

pentru orice sistem de tamplarii oferit de partenereul nostru:

Konrad – sisteme de usi si ferestre

Reducerile oferite exclusiv de Trilitica srl pot insemna economii de sute sau mii de EURO, in functie de sistemul ales, finisaje, sisteme de inchidere, etc. Pentru mai multe detalii, va rugam sa ne contactati pe adresa de E-mail office@trilitica.ro sau telefonic.

Less Is More

Sau

Proiectant şi Beneficiar

Dupa ce in articolul alaturat am incercat sa arat cat de important este proiectul pentru realizarea constructiei, va rog sa urmariti si ideile exprimate in articolul de fata. Textul a fost scris pentru o revista de specialitate care mi-a solicitat un articol, dar care nu a mai ajuns in editia respective. Deoarece revista se distribuia cititorilor de specialitateL arhitecti si ingineri, proiectanti si constructori, acesta este putin mai ethnic dar incearca sa sublinieze carente ale pietei de proiectare si ale pietei constructiilor din Romania: modul în care noi, ingineri sau arhitecţi suntem în măsură să răspundem prompt cerinţelor pieţei actuale a proiectării.

Odată cu apariţia primelor construcţii private din România fiecare dintre noi a putut vedea cum tot felul de „vile de lux” încep să împânzească localităţile noastre. Mi-ar fi plăcut să spun că multe dintre ele sunt puţin bizare şi că am fost martorii unor rezolvări arhitecturale intuitive. Dar nu acesta este adevărul. Trebuie, cu mâna pe inimă, să recunoaştem că extrem de multe dintre aceste case sunt extrem de urâţele. Parveniţii şi persoanele de o calitate îndoielnică au fost primii care au reuşit să facă bani, iar aceştia sunt total lipsiţi de gust. Aceasta să fie explicaţia? Este mult prea simplă. Şi este prea convenabilă. Aceasta este o explicaţie care ne apără pe noi, arhitecţii, de acuzaţia că nu am fi noi prea buni profesionişti.

Din primul an de şcoală mi s-a explicat destul de clar că „Ion Mincu” este o facultate care, cândva (nu se preciza când) era socotită a doua şcoală din Europa. Măgulitor! Dar unde sunt operele generaţiilor întregi de arhitecţi ieşiţi din acest mare centru de învăţământ? Pe de altă parte, cine sunt arhitecţii care au proiectat casele urâte din Pipera? (nu toate, sunt destule şi interesante).

Acum, ar trebui să fim sinceri cu noi înşine. Cine a mai proiectat case în România până în 1989? Nimeni. Ne mândrim cu Sala Palatului, cu 2 teatre, cu 3 palate administrative, câteva hoteluri, uităm mereu să enumerăm Casa Poporului, dar, în rest, mai nimic. Rar, câte o construcţie cu adevarat interesantă, dar adeseori, din cauza administrării a tot felul de instituţii de stat nici acelea nu sunt într-o formă prea grozavă. Am avut ocazia să văd Vilele Lac 1 şi 2 din Floreasca, folosite de statul român pentru protocol. Spaţii generoase, structuri zvelte, soluţii spctaculoase la instalaţii, plus o serie de finisaje uzate moral. Să mai spun odată? Cam atât.

Revenind la firul principal al articolului, trebuie să recunoaştem că proiectarea nu este acel vârf de lance al societăţii româneşti. Ani întregi s-a construit pentru stat şi la comanda sa, tipizarea a atins forme absurde, iar arhitecţii nu au ajuns la acea îndemânare pe care o are un arhitect modest din Marea Britanie, Franţa, Statele Unite, sau de oriunde altundeva.

De fapt, problema nu aici stă. Lipsa exerciţiului poate fi depăşită. În fond avem cea mai frumoasă meserie din lume. Orele de la planşetă sau din faţa calculatoarelor sunt ore magice. Oricare dintre noi s-a uitat cu interes la revistele de specialitate, pe internet, prin cărţi şi reviste de arhitectură. Nu informaţia ne-a lipsit. Dacă am fost 10-20 de ani „unplugged”, deschiderea anilor 90 ne-a readus informaţia care venea tot mai greu.

Ce a lipsit în toţi aceşti ani a fost contactul arhitectului şi al inginerului cu clientul lor. Proiectele au devenit „documentaţii”, iar clienţii au devenit „beneficiari”. Arhitectul a ajuns „proiectant”. La fel şi structuristul. Profesionalismul a ajuns să fie definit de grija de a include tot felul de detalii standardizate mai mult sau mai puţin în documentaţiile PAC, PT şi DDE, precum şi realizarea de memorii tot mai stufoase, cu cât mai multe referiri la tot felul de norme, ordine ale miniştrilor şi haşgereuri (hotărâri de guvern). Mai mult, discursul arhitectului a devenit unul vag academic, elitist sau frustrat. Inginerul s-a retras în mândria justificată că, odată, proiecta structuri cu multe nivele, pe terenuri grele, deasupra metroului, etc, etc....

Când am terminat facultatea (în 97), la 3 zile după examenul de licenţă m-am angajat. Birou de proiectare, patronul arhitect. Am tras mereu cu urechea la discuţiile patronului meu cu cei care călcau pragul atelierului. Am descoperit atunci că tehnica de a-i convinge pe oameni că au nevoie de un proiect este să-i sperii cu consecinţele lipsei proiectului. Amenzi spectaculoase, puţin exagerate de retorica patronului meu, dar, din câte am văzut, un bun argument. Dar singurul.

Acum proiectăm „viluţe”. Am ajuns faţă în faţă cu oamenii care locuiesc şi plătesc ceea ce noi proiectăm. Beneficiarul a redevenit client. Clientul îşi cheltuie economiile de-o viaţă, îşi ipotechează încă 10-20 de ani din viaţă pentru a plăti ceea ce noi proiectăm. În aceste condiţii, clientul merită ceva mai mult decât să fie speriat cu amenziele Inspecţiei de Stat în Construcţii.

Clientul merită o casă bună, frumoasă, confortabilă, elegantă şi ieftină. Am scăpat ceva? Se prea poate. Clientul merită atenţia noastră. După cum noi merităm atenţia guvernului că suntem contribuabili, clientul ne plăteşte. Mai bine, mai rău, dar ne plăteşte.

Din nou, dacă îi eliminam pe aceia dintre noi care au devenit ingineri sau arhitecţi pentru că nu ştiau la ce altă facultate să „dea”, dacă ne acordăm un moment de introspecţie şi facem apel la memorie, ne-am ales aceste meserii pentru a proiecta case (numesc aici orice construcţie) frumoase, elegante, cum am vâzut odată, undeva, la vârste fragede.

Dacă v-aţi amintit acel moment, cu optimismul şi entuziasmul de atunci, am să vă mai cer un mic exerciţiu de imaginaţie. Vă rog să vă gândiţi cum puteţi proiecta acele case. După cum vă aşteptaşi deja, am să vă dau şi răspunsul. Cu banii clientului. Clientul este trambulina noastră spre satisfacţia profesională.

Eu îmi doresc ca cei care îmi calcă pragul biroului să vină pentru că le-au plăcut casele mele. Să îşi dorească casa proiectată de mine, nu de oricine altcineva. Să nu fiu o opţiune, să fiu un deziderat.

În aceste condiţii, trebuie să ne înţelegem clienţii. Este o datorie de onoare pentru noi să îi sfătuim cît mai bine. Să le arătam. Să le desenăm. Să le cunoaştem viaţa, visurile, dorinţele. Să ştim ce înclinaţii au. Ce nemulţumiri. Apoi să ne punem toată priceperea, experienţa, tot talentul nostru în slujba lui. Vă rog să vă gândiţi de câtă teamă şi de câtă incertitudine este frământat clientul nostru. Gândiţi-vă că este gata să cheltuiască o mică avere. Dacă un autoturism poate fi văzut, încercat, testat, pipăit, ceea ce noi proiectăm este extrem de volatil. Casa costa de 2-3-4-5-6-10 ori mai mult decât un automobil. Proiectul costă ½, 1/3, ¼, chiar şi 1/10 din preţul automobilului. Dacă la preţul casei se aşteaptă, preţul proiectului îl ia de multe ori prin surprindere. Totul este nou. Pericolele îl aşteaptă la tot pasul.

Răspunsul arhitecţilor a venit greu şi imperfect la această „confruntare” cu propriul nostru client. Cel mai spectaculos pas nu a fost găsirea unei psihologii de abordare a relaţiei cu clientul ci stabilirea unui mercurial. Nu am să discut despre cei care fac PAC-uri cu 2-300 de EURO. Tabelele OAR cu suprafeţe în metri pătraţi, înmulţite cu valori de execuţie în EURO, cu procente luate din tabelul 3 sau 4, cu coeficienţi de dificultate pentru cazurile dificile sunt o ruşine pentru noi. Onorariile minime gândite de Ordinul Arhitecţilor din România sunt onorarii pentru „documentaţii”, pentru PAC-uri, pentru PT-uri, pentru DDE-uri. Nu sunt onorarii pentru Proiecte de Arhitectură. Nu pentru Proiectele pe care le visam în atelierele Şcolii de Arhitectură.

Trebuie să recunoaştem că cine doreşte să-l angajeze pe domnul arhitect Dorin Ştefan, tabelele OAR nu înseamnă nimic. Pe domnul arhitect Dorin Ştefan nu îl concurează cei care vând PAC-uri cu 2-300 EURO. Nici cei cu 5000 de EURO. Concurenţa este reprezentată de cei care fac proiecte ca cele din dorinţele noastre cele mai intime.

Am avut ocazia ca în facultate să fiu dat afară de la curs de regretatul Profesor Cişmigiu. Cu toate acestea, am putut vedea la curs notele de calcul pentru o strălucită comparaţie între structura în cadre şi cea tub în tub pentru clădirile înalte. Pe inginerii de asemenea factură nu-i concurează cei care armează sâmburii şi centurile de beton armat din structurile de zidărie cu 130 kg / mc şi care au onorarii de 2 EURO / mp.

În altă ordine de idei, clienţii vin la noi în urma unui studiu de piaţă. Prima întrebare este: „Cât ar costa la Dumneavoastră să...? Noi ne-am grăbit să ne ascundem în spatele Mercurialului OAR. Sperăm că şi ceilalţi se ascund după acesta şi că suntem ultimii pe care îi sună şi din plictiseală sau din disperare ne vor alege pe noi. Prin ce mă deosebesc eu de cel care are acelaşi onorariu? Dacă domnul Dorin Ştefan ar avea acelaşi onorariu ca mine, un ilustru necunoscut, nu este normal ca toţi, absolut toţi potenţialii clienţi să meargă la acest strălucit arhitect? În aceste condiţii, dacă aş fi sincer cu mine, ar trebui să-i trimit chiar eu. In plus, Ordinul nu incearca sa stabileasca un nivel minim de salarizare pentru arhitecţii angajaţi. Politica OAR este aceea a atragerii a cat mai multe lucrări cât mai scumpe în portofoliul unui număr de birouri de arhitectură cât mai puţine, cu angajaţi arhitecţi cât mai prost plătiţi.

Colegii din conducerea Ordinului au uitat însă că peste tot în lume nu mercurialele aduc faima arhitecţilor, ci cotele de piaţă. Fiecare dintre noi, la un moment anume valorează pe piaţă mai mult sau mai puţin. În Statele Unite convieţuiesc Richard Meier şi firmele care vând proiecte (bine făcute!) de 500 USD. Nu cred că este vorba despre concurenţă acolo între aceste extreme. Rezultatul este că majoritatea conaţionalilor noştri se uită prin filme cu invidie la căsuţele de lemn din suburbiile americane. Excelenţa de care dau dovadă numele mari apare tocmai din această concurenţă acerbă pe piaţa ieftină. În final nimeni nu are de pierdut. Pe de altă parte, clienţii sunt cei care au în faţă o ofertă diversă şi de calitate, iar casuţele dacă nu sunt mari opere de arhitectură sunt măcar cochete şi funcţionale.

În România, teama de piaţa liberă a făcut ca discursul arhitectului să fie bâlbâit, nesigur şi nu rar şi necinstit. În faţa acestei inerţii vinovate clientul neştiutor şi-a impus valorile pervertite şi ele de 50 de ani de comunism. Calitate înseamnă mare, economia este începută cu construcţia fără proiect sau cu unul făcut strict după ordinul beneficiarului neinspirat, nu neapărat rău intenţionat şi căruia nu i se oferă argumente. Nu este vina beneficiarului. După cum nici Casa Poporului nu este vina exclusivă a lui Nicolae Ceauşescu, dar nici a doamnei Anca Petrescu. Nici lipsa unei legături funcţionale între bucătărie şi locul de luat masa în apartamentele „comuniste” nu este vina „odiosului dictator sau a sinistrei sale soţii”.

Din nou, nu este vina clienţilor noştri că ne-am lăsat răpuşi de birocraţie. Autorizarea construcţiilor este una dintre cele mai anevoioase. Lipsa răspunderii pentru documentele emise de autorităţile competente se manifestă prin acoperirea cu cât mai multe avize, parafe şi ştampile. În acest mod nu mai este nimeni de vină. Distrigaz solicită actele de proprietate pentru avizul de amplasament. Mai mult, primăriile sunt incapabile să coordoneze avizele de amplasament. Regulamentele de urbanism sunt stufoase şi des fără a ţine cont de situaţiile din teren. Autorizaţia de construire se eliberează cu declaraţii notariale, cu fişe peste fişe, cu formulare complicate. În schimb, nici o construcţie neautorizată nu a fost demolată în România, cu excepţia a câtorva bordeie făcute de cei mai puţin norocoşi dintre noi.

Iar noi ne complacem. Preferăm să ne împrietenim cu funcţionarii din primării în loc să solicităm simplificarea căii legale de autorizare. Preferăm să facem PAC-uri în loc să cerem o lege limpede şi clară, precum şi respectarea ei cu stricteţe. Preferăm să nu răspundem noi de corectitudinea respectării regulamentelor de urbanism în solidar cu clientul şi constructorul şi ne ascundem după autorizaţiile care sunt o mare sursă de corupţie. Preferăm să solicităm avize de la Inspecţia de Stat în Construcţii în loc să ne asumăm direct răspunderea. Preferăm mercurialul ruşinos al OAR în locul asigurării de malpraxis pentru sume echivalente cu valoarea a daunelor posibil de produs de erorile de proiectare. Dreptul de semnătură este asigurat de cotizaţia îndoielnică plătită anual şi de un stagiu şi mai îndoielnic. Dreptul de semnătură nu este asigurat de răspunderea noastră în faţa clienţilor şi a terţilor. Pierderea dreptului de semnătură este dată de prezentarea în faţa unei comisii şi nu de imposbilitatea înnoirii unei asigurări profesionale.

Preferăm să aşteptăm 3 luni o autorizaţie de construire în loc să prezentăm un proiect simplificat însoţit de copiile după asigurarea noastră profesională, iar proiectul să respecte cu sfinţenie un certificat de urbanism în care să fie trasat cu creionul cafeniu edificabilul, iar posibilităţile de racordare să fie marcate cu alte culori, specifce, de către personal mixt al primăriei şi al furnizorului de utilităţi. (Am descris aici vechiul Certificat de Aliniere, antebelic, tatăl Certificatului nostru de Urbanism).

Preferăm să facem PUD-uri în loc de concursuri de urbanism. Preferăm să facem PUZ-uri în loc de proiecte de parcelare care să conţină planuri de trasare, retrageri, alinieri. Preferăm să iniţiem Taxa de Timbru de Arhitectură în loc să milităm pentru o taxă de Certificat de Urbanism suficient de mare astfel încât primăria să poată angaja personal suuficient, calificat şi bine plătit, calculatoare şi studii în teren pentru a ne elibera actele în regim de urgenţă. Nu milităm pentru o delegare a competenţei primarilor către arhitecţii şefi şi a înceta această farsă care impune ca un singur om (primarul) să semneze anual mii de autorizaţii pe care cu siguranţă nu le poate citi, studia sau măcar înţelege. Nu milităm pentru desfiinţarea avizelor de la pompieri, sănătate publică, chiar şi mediu, toate acestea fiind înlocuite de răspunderea noastră directă şi nemijlocită faţă de client şi faţă de cei implicaţi. Nu răspundem noi pentru avariile aduse Bisericii Armenească de lipsa cuiva de profesionalism. Impunem un aviz.

Existenţa acestui element simplu de asumare a răspunderii nu profesionale ci materiale, ar aduce acel plus de profesionalism care ne lipseşte. În momentul de faţă, în proiectele noastre adunăm acele elemente care ne vor face să obţinem aviyul pentru a nu afecta calcanul clădirii vecine. În cazul în care noi am plăti toate daunele provocate de intervenţia noastră şi de erorile noastre, singuri am alerga după cei mai buni experţi, după cei mai buni ingineri, am asista cât timp este nevoie la realizarea lucrărilor delicate de către constructor, am solicita prezenţa noastră la recepţia lucrărilor ascunse şi am sesiza singuri clienţii, vecinul, Inspecţia de Stat, Primaria, Poliţia, de cea mai mică neregulă sau de nerespectarea nu a autorizaţiei, ci a propriului proiect.

Atunci ar dispărea sumedenia de firme de construcţii care oferă gratuit proiectul. De ce? Ar fi o prea mare răspundere. Iar daca va face totuşi proiectul, nu îl va mai face gratuit pentru că vor trebui asigurate costurile răspunderii civile.

Trebuie să recunoaştem că lipsa de profesionalism nu este dată de cuantumul onorariului nostru. Lipsa de profesionalism este dată de lipsa de răspundere. Răspunderea pentru proiectele noastre este împărţită cu funcţionarii prost plătiţi din primării şi a celorlalte instituţii care au un cât de mic rol în avizarea şi autorizarea proiectelor noastre. Ştampilele noastre frumoase nu-i garantează clientului nostru că odată ce suntem chemaţi în justiţie putem plăti daune de 100-200-300.000 de euro.

De fapt nici nu există aceste daune. Autorităţile nu demolează construcţiile fără autorizaţie sau care nu au respectat autorizaţia sau care lezează interesele societăţii. Arhitecţii şi inginerii răspund numai teoretic pentru proiectele lor. Poate dacă odată, cândva va fi un cutremur şi ceea ce am proiectat va ucide. Dar şi atunci vom da vina pe muncitorul care a furat un sac de ciment. În plus, am avut şi avize, şi verificare, şi autorizaţii şi a semnat şi primarul pe acestea. Dacă actul de proprietate nu este tocmai curat răspunde şi primăria că nu l-a verificat, iar aceasta nu mai răspunde pentru că solicită declaraţii autentificate. În schimb, celui lezat nu-i mai răspunde nimeni nimic.

Complacerea în acest sistem defectuos nu mai are mare legătură cu lipsa noastră de antrenament în economia de piaţă. Această atitudine generalizată se poate traduce în cât mai mult cu cât mai puţin. Sau mai puţin înseamnă mai mult. Oare asta să însemne „Less is more”?

M-am adresat în acest articol colegilor arhitecţi şi ingineri şi deloc clienţilor noştri. Sunt convins că printre cititori se numără şi nespecialişti. Pentru aceia dintre Dumneavoastră care nu sunteţi ingineri sau arhitecţi ci aţi ajuns la această revistă din întâmplare, în speranţa că veţi găsi o informaţie în plus despre cum trebuie să construiţi am rugămintea să mai aveţi puţină răbdare cu noi. În final vă vom oferi întregul nostru profesionalism contra încrederii de care daţi dovadă.