Autorizatia de construire
Pentru a putea construi este nevoie de obţinerea Autorizaţiei de Construire (AC):
Autorizaţia de construire (AC) este un act emis de primăria pe raza căreia se află amplasamentul. AC se eliberează pe baza unui PROIECT, precum şi pe baza unei serii de avize şi acorduri. Toate documentele necesare obţinerii AC sunt specificate în Certificatul de Urbanism (CU).
Certificatul de Urbanism este un act de autoritate publică eliberat de primărie la cerere, pentru un imobil teren, sau teren şi construcţii.
Actele necesare CU sunt planuri ale terenurilor, acte de proprietate, precum şi un memoriu care să cuprindă o descriere a terenului, a construcţiilor, precum şi a lucrărilor care se vor executa.
CU, odată eliberat, stipulează condiţiile în care se pot face lucrări de construcţii, amenajări, demolări, etc pe un teren: funcţiuni, retrageri şi alinieri obligatorii, regim de înălţime, precum şi lista avizelor şi acordurilor necesare eliberării AC.
CU concretizează stipulările Regulamentului de Local de Urbanism pentru terenul în cauză. Regulamentul Local de Urbanism (RLU) este parte componentă a Planului Urbanistic General. Aceste linkuri se referă la RLU şi PUG ale Municipiului Bucureşti.
Pentru anumite terenuri sunt prevăzute, fie prin regulament, fie prin lipsa acestuia obligaţii de detaliere prin Planuri Urbanistice de Detaliu sau prin Planuri Urbanistice Zonale. Acestea au menirea de a institui un regulament precis pentru anumite zone. Acestea se întocmesc tot de către arhitecţi cu drept de semnătură, aprobarea lor fiind printre prerogativele administraţiei locale.
O abordare realistă este pentru un investitor de a se asigura din start dacă un teren corespunde nevoilor sale. Încercările de a forţa obţinerea autorizaţiilor de construire sunt anevoioase şi implică adeseori răspunderi legale care pot fi evitate cu uşurinţă.
Certificatul de Urbanism:
- se obtine de la primaria locala
- acte necesare obtinerii CU: cerere tip, memoriu tehnic, planuri sc. 1/200, 1/500, copie dupa actul de detinere a terenului
- timp de obtinere: 30 de zile. Unele primarii, in general cele ale comunelor, elibereaza certificatele de urbanism in general mai repede. In Bucuresti, in general, termenul de 30 de zile nu este respectat, la anumite primarii, cum ar fi Sectorul 5, Sectorul 1, mai nou si Sectorul 6, certificatul de urbanism poate dura mai mult……
Avize si acorduri. Acestea sunt de doua tipuri:
- Avize de amplasament:
- Avizele se obtin de la sediile avizatorilor (Electrica, Distrigaz, ApaNova, etc)
- Acte necesare: copie CU, copie act detinere teren, planuri de situatie 1/2000 si 1/500.
- Timp de obtinere:15-30 de zile.
- Alte avize si acorduri de amplasament: MApN, MAI, SRI,
- Avize privind viitoarea constructie:
- Pompieri, Mediu, Apararea Civila, Directia de Sanatate Publica, Directia Monumentelor istorice (pentru monumentele de arhitectura), Avize de circulatie etc
- Mediu: - agentiile de mediu au moduri diferite de a aviza investitiile, in functie de natura activitatii desfasurate. Pentru acordul de mediu, agentiile de mediu pot solicita si avize suplimentare (de exemplu aviz de la Apele Romane).
- Avizele de la ISC (inspectia de stat in constructii) sunt solictiate numai pentru interventiile la constructiile existente (inclusiv apartamente), sau alipiri la calcan. Timp de eliberare: 2 saptamani. Pentru avizul ISC este necesara, datorita tipului de interventie, realizarea in prealabil si a unei expertize tehnice.
- Timpul de obtinere variaza de la 1 saptamana (apararea civila), pana la mai multe luni (mediu)
- Acordul Unic: anumite primarii obtin avizele si acordurile in cadrul acordului unic. primariile care nu au aparatul necesar pentru eliberarea acordului unic solicita avizele separat. Anumite primarii solicita avizele, apoi acordul unic…..
Autorizatia de construire:
- Se obtine de la primaria care elibereaza si Certificatul de Urbanism
- Documente: Cerere tip, Acte proprietate - copie legalizata, copie CU, avizele solicitate prin CU, PAC (extras din Proiectul Tehnic - in conditiile legii), taxa de autorizare (0,5% pentru locuinte, 1% pentru alte constructii).
- Termen de eliberare 30 de zile.
Taxe:
- CU: se calculeaza in functie de dimensiunile terenului, in general sumele sunt modice, intre 7-8 lei si 100 lei.
- Avize: in functie de fiecare avizator, acestea variaza. Valorile medii sunt intre 100-200 lei. Unele avize sunt mai ieftine, sub 100 lei, altele mai costisitoare (ex. APele Romane - 400 lei).

Iunie 7th, 2006 at 3:31 pm
As dori sa stiu mai exat ce inseamna ,,acord unic,,
Iunie 11th, 2006 at 3:50 pm
Buna ziua,
In legatura cu actele:
exista astfel de firme care se ocupa de aceste acte? Daca da, va rog sa ma indrumati catre una.
Va multumesc,
Stefan Vilciu
Iulie 11th, 2006 at 9:26 pm
pentru a cumpara un teren in vederea unei constructii (casa pe o suprafata de 70mp)care sunt primii pasi de care trebuie sa ma asigur ca voi putea construi?
Octombrie 4th, 2006 at 3:39 pm
va salut! as dori sa construiesc o casa
cat mar costa fundatia la o casa de 10 pe 10 cu garaj si pivnita sub parter?
in pamant sa fie 1,20 m iar fundatia deasupra de 1,20 m.as vrea sa stiu cati m3 de beton ar intra daca ar fi fundatia sapata la latimea de 40 cm in speranta ca imi veti raspunde va multumesc. cu stima andy.
Noiembrie 7th, 2006 at 3:25 pm
buna ziua.as dori si eu o informatie .ca sa faci o casa iti trebuie un proiect.cat costa un proiect si cat timp are valoare este proiectdaca nu te apuci sa incepi sa construiesti timp de 2 ani.
eu vreau 2 case lipite pentru fetite, lungimea la amandoua este de 30m,si latimea este de 10m,alcaua de 1,50min afara si 1,50 en pamant,pereti de desparte vreau sa fie dubli si peretii de afara de 0,30m(adica grosi sa nu intre frigul)
deci parter,primul etaj si putin de mansarda(o camera si o baie)
intrebarea este cat costa proiectul,fundatia(alcaua)si cat este valabil proiectul daca al fac acuma si nu incep sa construiesc.
multumesc foarte mult pentru deranj si o zi buna
gabriela.
Iulie 23rd, 2008 at 7:55 am
Buna ziua,
as dori sa stiu cat costa un proiect de constructie ( cu aproximatie ) pentru un imobil compus din parter+ 2 nivele+mansarda.
Cu stima,
Emilian Florea
August 10th, 2008 at 3:59 pm
buna ziua, as dori sa stiu daca este posibil sa faceti o lucrare in italia pentru un monument arheologic. daca da, va rog sa ma contactati pe e-mail. nicon1@hotmail.it va multumesc astept rasp.